Nelu Varga are pe masă mai multe oferte pentru titularul incontestabil de la CFR Cluj.
La formația din Gruia sunt din nou gânduri de titlu, cu toate că echipa a încheiat anul 2023 la opt puncte în urma liderului FCSB. Astfel, patronul Nelu Varga l-a adus dela pe Omar El Kaddouri și promite alte câteva mutări spectaculoase, însă patronul ar putea să se și despartă de unii dintre titulari în această pauză de mercato.
Oficialii de la CFR Cluj au anunțat în repetate rânduri că orice fotbalist din lot este de vânzare pentru suma corectă, iar președintele Cristi Balaj susține acum că are pe masă mai multe oferte pentru jucător.
Nelu Varga ia în calcul să îl vândă de la CFR Cluj pe Răzvan Sava, titularul indiscutabil al postului de portar. Fotbalistul, care este extrem de util echipei și prin prisma faptului că se încadrează la regula Under 21, a avut evoluții foarte bune în această primă parte a sezonului, astfel că a atras atenția mai multor cluburi.
Pe numele său au venit, astfel, la club mai multe oferte, însă până acum nimeni nu a oferit suma pe care și-o dorește Nelu Varga în schimbul portarului.
„În acest moment este jucătorul CFR-ului. Există oferte pe masă în acest moment. Concret, nu există nimic care să fie mulțumitor pentru club”, a declarat președintele lui CFR Cluj, Cristi Balaj, potrivit Sport.ro.
ProSport a anunțat în exclusivitate că Mario Camora și Ciprian Deac nu au ajuns, încă, la un acord cu CFR Cluj privind prelungirea contractului scadent în vara acestui an.
Finanțatorul Nelu Varga îi vrea în continuare la echipă, însă le-a propus salarii mai mici, iar acum va merge în cantonamentul de la Oliva Nova pentru a negocia din nou cu cei doi veterani.
„Rămânem consecvenți în dorința noastră ca Deac și Camora să continue, în calitate de fotbaliști, și după vara acestui an. Vom purta o discuție în cantonamentul de la Oliva Nova, unde va fi prezent și patronul și sunt convins că vom ajunge la un acord. Mi-aș dori să ajungem la o înțelegere și sper ca ei să rămână în club chiar și după activitatea fotbalistică, așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Hoban. Sunt doi jucători care fac parte din istoria clubului”, a declarat Cristi Balaj, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER